miercuri, 5 ianuarie 2011

Guşterul

Lacerta viridis

Phylum: Chordata
Clasa: Reptilia
Ordinul: Squamata
Familia: Lacertidae



Guşterul
Are lungimea totală de 30-40 cm, din care coada 20-26 cm; ptrzintă 26-32 serii transversale de gastrostege şi 11-21 pori femurali de fiecare parte. Placa anală e mărginită de două (rar 1) semicercuri de mici plăci; 4-7 supraciliare, normal 4 supraoculare, două plăci mari temporale. Occipitalul este mai scurt şi mai îngust decât interparietalul (uneori la fel de lat, alteori redus la o granulă sau chiar absent). Are un pliu la gât; gulerul are marginea posterioară denticulată, formată din 7-12 plăci. Solzii dorsali sunt carenaţi, egali mai mult sau mai puţin mari. Coada e cilindrică la mascul, lăţită la bază, mai lungă la femelă; gâtul la mascul este cafeniu.

Tinerii, dorsal, sunt cafenii sau cafenii-cenuşii, cu o bandă dorso-laterală albă sau galbenă şi sub ea un şir de puncte gălbui mai mult sau mai puţin distincte, care pot persista. Femelele, ventral, sunt albicioase. Masculii adulţi sunt verzi cu nuanţe până la albăstrui sau albastru, pe cap şi gât cu pete negre (var. punctata). Femelele adulte mai mult cenuşii cu diferite nuanţe până la cafeniu, cafeniu întunecat şi negru, de obicei cu două şiruri de pete mai albe (var. maculata) sau corespunzând cu dungile longitudinale de pe fiecare parte a trunchiului (var. bilineata), ce dispar treptat pe coadă. Alte femele pot fi verzui cu liniile egale şi cu dungile albe, adesea tivite cu negru; uneori pot fi verzi uniform (var. concolor).

Este destul de comun în ţara noastră; la munte poate ajunge până la 1700 m. Aleargă, se urcă şi sare foarte iute. Este vânat de nevăstuici, păsări sălbatice, şerpi şi pârşi. Iernează din noiembrie până în februarie-aprilie în crăpături de stânci, printre pietre, sub rădăcinile arborilor sau sub frunzar putred. Acuplarea are loc primăvara, iar prin mai-iunie, femela depune câte 6-12 ouă în nisip sau pământ moale, ponta putându-se repeta la câteva săptămâni. Clocirea variază, în funcţie de căldură şi umiditate, de la 2,5 la 3,5 luni. Puii dorsal cenuşii-verzi sau cafenii întunecat cu reflexe metalice, cu 4 dungi longitudinale, din care două dorso-laterale şi două discontinue pe flancuri. Ventral galbeni-verzui şters cu reflexe metalice. Se reproduc după 3 ani, rar după 2. Deşi în natură sunt foarte agresivi, în captivitate se îmblânzesc uşor. Trăiesc până la 10 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu